Corpul de Control al ministrului Economiei a găsit nereguli grave la Minvest Deva și alte cinci companii de stat. AMEPIP confirmă: procedurile au fost ilegale, iar responsabilii vor fi sancționați.
Situație explozivă la Minvest Deva! După verificările anunțate de ministrul Economiei, Radu Miruță, și Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) a confirmat oficial zilele trecute: neregulile descoperite de Corpul de Control sunt reale.
Compania Națională a Cuprului, Aurului și Fierului „Minvest” SA se află pe lista celor șase firme de stat unde au fost depistate concursuri „aranjate” și numiri ilegale în consiliile de administrație.
Ministrul Economiei a declarat că este doar începutul unei „curățenii generale” în companiile de stat.
„Am promis că facem ordine și ne ținem de cuvânt. Ce e stricat se repară. Ce e făcut greșit se ia de la capăt, dar corect”, a spus Radu Miruță.
Conform raportului Corpului de Control, procedurile de selecție a membrilor consiliilor de administrație au fost viciate printr-un sistem creat în minister în ultimii opt ani. Angajați din structuri cheie ar fi manipulat regulile pentru a promova persoane „convenabile”, folosind legi expirate și ordine ilegale.
Două persoane din conducerea Direcției Administrarea Participațiilor Statului vor fi cercetate disciplinar, iar verificările vor fi extinse la toate companiile din subordinea Ministerului Economiei, inclusiv la filiale din teritoriu.
Minvest, sub lupa Ministerului
Pentru hunedoreni, vestea este una importantă: Minvest Deva, o companie cu tradiție și care în trecut avea un impact major în economia locală, intră într-o etapă de verificări amănunțite.
„Nu mă interesează cine i-a numit sau cine a fost responsabilul politic de atunci. Pe tura mea, astfel de lucruri nu sunt tolerate. Nu mă uit în spate, mă uit la ce putem face mai departe”, a precizat ministrul Miruță.
Schimbări legislative și transparență totală
Pentru a evita repetarea acestor abuzuri, Ministerul Economiei a trimis Guvernului propuneri concrete de modificare a OUG 109/2011, care reglementează guvernanța corporativă a companiilor de stat.
Printre acestea: criterii mai clare de performanță, evaluări obligatorii la fiecare șase luni și reducerea numărului membrilor din consiliile de administrație.
Minvest Deva, companie strategică a statului român în domeniul resurselor minerale, a fost de-a lungul anilor una dintre cele mai importante entități economice din județul Hunedoara. Ancheta deschisă de Ministerul Economiei și confirmată acum de AMEPIP ar putea aduce o schimbare de paradigmă în modul în care se fac numirile și se gestionează compania.
Carmen COSMAN – PREDA
