Un nou început la Petroșani: Universitatea atrage tot mai mulți studenți

Universitatea din Petroșani a deschis oficial noul an universitar, în prezența studenților, cadrelor didactice și a invitaților, printr-o ceremonie desfășurată în Aula Magna.

Atmosfera festivă a fost marcată de emoțiile studenților, dar și de bucuria bobocilor, care au pășit pentru prima dată în băncile acestei instituții de tradiție.

Rectorul Universității, prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Radu, a adresat un mesaj de încurajare noii generații: „De-a lungul anilor, Universitatea din Petroșani a devenit o universitate cunoscută pentru capacitatea de a se adapta și pentru dezvoltarea ei dinamică. Aceasta este premisa de la care pornim în abordarea noului an universitar, care nu va fi deloc ușor și care va aduce provocări pentru studenți și cadre didactice, deopotrivă.”

Datele prezentate confirmă creșterea constantă a universității: în acest an s-au înscris 1.432 de studenți la programele de licență și master, iar alți 35 sunt doctoranzi. Numărul total de studenți este mai mare cu peste 1.000 față de acum aproape un deceniu, semn al atractivității academice crescânde a instituției.

Din 2020, Universitatea din Petroșani are statutul de universitate europeană, iar tradiția sa academică este una solidă. Instituția își are rădăcinile în Institutul de Mine, mutat la Petroșani în anul universitar 1957–1958, după ce a funcționat în București mai bine de opt decenii. Descendența acestei școli este atestată prin decretul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din 1864, de înființare a „Școalei de Ponți și Șosele, Mine și Arhitectură”, un act care subliniază continuitatea și prestigiul.

După 1990, diversificarea domeniilor și specializărilor a transformat Institutul de Mine în Universitatea Tehnică (1991), iar apoi în Universitatea din Petroșani (1995). Astăzi, instituția oferă condiții moderne de pregătire la toate formele de învățământ, fiind recunoscută pentru calitatea programelor și pentru sprijinul acordat studenților în formarea lor profesională.

Ceremonia de deschidere a noului an universitar a confirmat încă o dată că Universitatea din Petroșani își consolidează poziția pe harta academică a țării și a Europei, rămânând un punct de reper pentru educația și dezvoltarea tinerilor din întreaga regiune.

Carmen COSMAN – PREDA