Luni, 29 septembrie, de la ora 10:00, Aula Universității din Petroșani va găzdui festivitatea de deschidere a noului an universitar.
Studenții din România, Republica Moldova,din alte țări europene, dar și de pe alte continente sunt așteptați la ceremonia care marchează începutul unei noi etape academice. La invitația conducerii universității, la prezidiu vor lua cuvântul oficialități locale și județene, iar oficiali ai Ministerului Educației au fost, de asemenea, invitați la eveniment.
Universitatea din Petroșani este una dintre cele mai vechi instituții de învățământ superior din România, cu o istorie de peste 175 de ani. Înființată în 1848 sub denumirea de Institutul Cărbunelui, aceasta a devenit Universitate Tehnică în 1991, iar din 1995 poartă numele de Universitatea din Petroșani.
În prezent, universitatea funcționează cu trei facultăți, iar bobocii din acest an vor păși pentru prima dată pragul amfiteatrelor, alături de cadrele didactice și colegii lor mai mari, într-o comunitate academică ce se dorește dinamică, deschisă și conectată la cerințele actuale ale pieței educaționale și ale mediului profesional.
Carmen COSMAN -PREDA
