Situație atipică la Deva: șase consilieri locali, printre care doi de la AUR, au depus un proiect de hotărâre prin care cer retragerea municipiului din „Asociația pentru promovarea turismului din Deva și regiune”. Documentul a fost înregistrat la Primăria Deva și se află acum pe circuitul legal de avizare, dar nu a ajuns încă în dezbaterea comisiilor de specialitate sau în plen.
Paradoxal, președintele asociației este consilierul AUR Răzvan Mareș, care nu a semnat inițiativa. Printre semnatari se numără însă colegii săi de partid Ioan-Emanuel Clej și Gabriel Ionașcu, alături de Lucian Mara (USR), Alexandra-Andreea Indrei (POT), Cătălin-Viorel Gligor (USR) și Octavian-Cristinel Tabac (POT).
În referatul ce însoțește proiectul se acuză lipsa de activitate a asociației în ultimii doi ani, risipirea fondurilor publice – aproape 703.000 de lei alocați în 2022 și 2023 – și „managementul defectuos”, care ar fi generat datorii ce afectează imaginea Primăriei și a Consiliului Local. Se mai arată că municipiul dispune deja de un Centru Național de Informare și Promovare Turistică în subordinea Centrului Cultural „Drăgan Muntean”, iar menținerea calității de membru fondator în această asociație „nu mai prezintă utilitate și oportunitate”.
”Considerăm că menținerea Municipiului Deva ca membru fondator în cadrul,,Asociației pentru promovarea turismului din Deva şi regiune” nu mai prezintă utilitate şi oportunitate şi ar expune într-un mod nefavorabil Primăria Municipiului Deva cât şi Consiliul Local al Municipiului Deva în fața potențialilor turişti/investitori în domeniul HoReCa. Propunem Consiliului Local al Municipiului Deva adoptarea unei hotărâri privind retragerea Municipiului Deva din calitatea de membru fondator al acestei asociații, conform art. 17 din statutul asociației.”, se arată în document.
În replică, președintele Răzvan Mareș susține că, deși știe de existența proiectului, nu îl poate sprijini:
„Da, știu despre existența acestui proiect, foarte bine e dreptul fiecărui coleg de-al meu să depună proiecte, eu nu pot să marșez, să semnez un asemenea proiect de hotărâre, eu încă am încredere că turismul din Deva va fi salvat, printr-o structură nouă sau poate chiar printr-o conducere nouă a acestei asociații, de promovare turistică a Devei. Să nu uităm că, în momentul de față, Deva nu are nici o formă de a-și promova Cetatea și nu numai Cetatea pentru că nu vorbim doar de Cetatea Devei. Aștept și eu cu interes să văd proiectul în forma finală de pus în ședință de consiliu și voi vota ca atare.”
Întrebat despre prejudiciile invocate în proiect, Mareș a explicat:
„Eu am făcut un raport în care l-am prezentat în Consiliul Local. Ce-a fost înainte, dacă prejudiciu există sau nu există, este treaba organelor competente. Eu mi-am spus în raportul pe care l-am efectuat punctul de vedere, dar cred că nu au fost tocmai bine gestionați acei bani, dar încă o dată spun că eu am venit acolo ca reprezentant al Consiliul Local, este un director în funcție, el răspunde de buget, răspunde de bani și, cu siguranță, dacă este cineva în măsură, organele de anchetă vor ancheta acea speță, în momentul de față activitatea este zero, de un an și ceva nu se întâmplă nimic la această asociație. Ce se va întâmpla în viitor, depinde de dorințele primarului și ale Consiliului Local.”
Despre eventualele interese politice din spatele inițiativei, consilierul local AUR a spus:
„Nu vreau să spun, să fac asemenea afirmații, dar repet, în momentul de față nu avem nicio formă de promovare a turismului local. Cred că această asociație poate să aibă un rol determinant în promovare, dacă conducerea, o nouă conducere vine cu o viziune nouă de promovare efectivă a patrimoniului și a ceea ce poate oferi municipiul Deva.”
Asociația pentru Promovarea Turismului din Deva și Regiune a fost deja implicată într-un scandal legat tot de bani. În august, proiectul de aprobare a bugetului pe 2025 și alocarea unei cotizații de 200.000 de lei din partea municipiului a fost retras de pe ordinea de zi, după ce mai mulți consilieri au acuzat lipsă de transparență. Atunci, chiar și între consilierii AUR au apărut poziții divergente: Mareș a pledat pentru o structură funcțională, în timp ce Emanuel Clej a contestat cheltuieli precum 2.400 de lei lunar pentru contabilitate și peste 8.000 de lei pentru un angajat.
De precizat că structura este condusă de un director executiv, Răzvan Mareș fiind reprezentantul Consiliului Local în Asociație, iar prin statut acesta ocupă și funcția de Președinte, neremunerat și neexecutiv.
Deocamdată, proiectul privind retragerea municipiului Deva din asociație nu a intrat în dezbaterea oficială, dar semnăturile strânse sugerează că discuția va fi una aprinsă în momentul în care va ajunge în plen, dacă va ajunge… Rămâne de văzut dacă inițiativa vizează stoparea risipei bugetare sau izolarea politică a lui Răzvan Mareș, aflat de doar trei luni la conducerea unei structuri care până acum nu și-a dovedit eficiența.
Carmen COSMAN – PREDA
