Duminică, 7 septembrie, în inima Apusenilor, sub umbra Gorunului lui Avram Iancu, sute de români din toate colțurile țării, alături de oficialități, reprezentanți ai partidelor politice și ai administrației publice locale, au participat la tradiționalele manifestări comemorative dedicate Crăișorului Munților, de la a cărui naștere s-au împlinit 201 ani.

Ceremonial religios și omagiu național
Evenimentul a debutat, ca în fiecare an, cu un te-deum oficiat la mormântul lui Avram Iancu, în prezența autorităților locale și județene, a militarilor, a moților și a numeroși participanți veniți cu sufletul deschis pentru a-l cinsti pe Eroul Național.

A urmat ceremonialul militar și depunerea de coroane, în acordurile Imnului Național și în sunet de onoruri. Reprezentanții partidelor politice, ai Guvernului, ai Parlamentului, ai administrației județene, dar și ai organizațiilor civice și culturale au adus flori și omagii în semn de recunoștință față de lupta dusă de Avram Iancu pentru drepturile românilor din Transilvania.

Sărbătoare populară cu emoție și tradiție
Atmosfera solemnă a fost completată, după ceremonialul oficial, de o sărbătoare populară autentică, în care tradițiile, muzica populară și dansurile din zonă au adus culoare și viață locului unde istoria continuă să bată cu putere. Standurile cu produse locale și artizanale, dar și prezența numeroasă a localnicilor au transformat Țebea într-un adevărat centru al mândriei naționale.
AUR și Diana Șoșoacă, prezență controversată

Manifestările de la Țebea nu au fost lipsite de tensiuni. Reprezentanții partidului AUR au ales să boicoteze momentele oficiale, retrăgându-se de la acestea. Au revenit în zonă doar pentru a huidui discursurile oficiale.
De asemenea, senatoarea Diana Șoșoacă, la fel ca și liderul AUR George Simion, a fost prezentă sâmbătă la Țebea, atrăgând atenția printr-o apariție inedită: a sosit într-o căruță, gest care a fost interpretat de unii drept o încercare de apropiere de popor, dar de alții ca o formă de teatralizare a unui eveniment cu profundă încărcătură istorică.
Moții cer o zi a lor: inițiativă pentru 10 septembrie – Ziua Națională a Moților

Tot în cadrul manifestărilor, în apropierea Căminului Cultural din Țebea, s-a desfășurat și o acțiune de strângere de semnături pentru declararea zilei de 10 septembrie drept Ziua Națională a Moților – o inițiativă legislativă a senatorului PNL Călin Petru Marian, susținută de mai mulți parlamentari și lideri locali, menită să aducă recunoaștere unei comunități care a fost în linia întâi în marile momente ale istoriei românești.

Țebea a fost, și în acest an, un simbol viu al respectului față de trecut, dar și un spațiu unde actualitatea politică s-a făcut simțită. În ciuda controverselor, memoria lui Avram Iancu a fost cinstită cu demnitate de cei care înțeleg că patriotismul nu se strigă – se trăiește.
Carmen COSMAN-PREDA
