Tribunalul Hunedoara a transmis un comunicat oficial privind desfășurarea activității instituției în contextul protestului declanșat de personalul auxiliar de specialitate și conex.
Potrivit informațiilor furnizate, programul de relații cu publicul pentru Arhivă, Registratură și Arhiva de falimente va fi limitat, pe durata protestului, de luni până joi, între orele 08:30 și 11:30.
Depunerea actelor prin urnă specială
Pentru a evita blocajele și a asigura continuitatea activității, Tribunalul anunță că actele vor putea fi depuse de luni până vineri, în intervalul orar 08:30 – 11:00, în urna special amenajată la intrarea în sediul Palatului de Justiție din Deva, situat pe b-dul 1 Decembrie 1918, nr. 35.
Documentele vor fi ridicate zilnic, la ora 11:15, de către personalul compartimentului Registratură, urmând a fi prelucrate ulterior. Actele depuse după ora 11:15 vor fi procesate în ziua următoare, tot la ora 11:15.
Reprezentanții Tribunalului recomandă ca documentele să fie introduse în plicuri sigilate, pentru a proteja confidențialitatea și a preveni amestecarea lor cu alte acte.
Restricții privind accesul la dosare
Pe durata protestului, nu va fi permis accesul fizic la dosarele aflate în arhiva curentă. Acestea vor putea fi consultate exclusiv prin intermediul dosarului electronic. Excepție fac cauzele urgente, precum dosarele penale, cele cu minori sau orice alte cauze considerate de urgență.
Tribunalul Hunedoara le recomandă justițiabililor să utilizeze platformele electronice disponibile pentru consultarea dosarelor și să respecte noile intervale orare stabilite pe perioada protestului.
Carmen COSMAN – PREDA
