La Cerbăl a început astăzi Festivalul Plăcintelor Pădurenești, un eveniment tradițional dedicat gastronomiei și folclorului din Ținutul Pădurenilor. Manifestarea este organizată de Asociația „Alături de Tineri”, al cărui președinte este consilierul local AUR din Deva Emanuel Clej.
Potrivit informațiilor publice, Primăria Cerbăl, condusă de PSD, a atribuit asociației, prin încredințare directă, un contract în valoare de 139.900 de lei pentru serviciile de organizare și gestionare a festivalului. Emanuel Clej spune că suma acoperă nu doar tarifele de organizare propriu -zisă, dar și onorariile pentru artiști, formații și ansambluri populare, plata instrumentiștilor și a prezentatorului, promovarea evenimentului, cazarea, masa și transportul acestora.


Evenimentul se desfășoară în Poiana Răchițelii și va dura două zile, în 14 și 15 august . Vizitatorii sunt invitați să guste din vestita plăcintă pădurenească, dar și din alte preparate tradiționale pregătite de localnici.
„Vă așteptăm în număr cât mai mare să gustați din vestita noastră plăcintă pădurenească și din multe alte bunătăți pregătite cu suflet. Suntem gata să vă întâmpinăm cu joc, voie bună și ospitalitate ca la noi, în Ținutul Pădurenilor”, au transmis organizatorii.
Seara de deschidere îi are pe afiș pe Stana Stepanescu și Formația Banat Express, iar la miezul nopții organizatorii promit „cel mai mare și mai frumos foc de tabără”.
Nu este prima dată când Emanuel Clej face dovada bunei colaborări transpartinice, mai ales dacă vorbim despre contractele comerciale cu administrații publice conduse de PSD.
Carmen COSMAN – PREDA
