Într-un context național marcat de discuții intense privind optimizarea aparatului bugetar, primarul Lucian Resmeriță a anunțat că administrația locală funcționează eficient cu doar 51% din posturile prevăzute în organigramă.
„O corectă dimensionare și o eficiență a aparatului administrației publice locale a fost una din țintele activității mele de la preluarea mandatului de primar și am acționat ca atare”, a declarat primarul Resmeriță.
Acesta subliniază că, în timp ce Guvernul abia începe să abordeze problema reorganizării sistemului public, Lupeniul are deja „lecțiile făcute”.
Potrivit edilului, în prezent, peste 100 de angajați acoperă întreaga paletă de servicii publice locale – de la evidența persoanelor, urbanism și taxe, până la administrarea infrastructurii culturale și sportive a orașului. În plus, administrația locală gestionează cu succes proiecte de investiții în valoare de sute de milioane de euro.
„Împreună cu echipa funcționarilor din Primărie am reușit nu doar să oferim cetățenilor municipiului Lupeni acele servicii publice de care au nevoie, ci și să atragem și să gestionăm proiecte majore de investiții. Efortul angajaților este remarcabil, și le mulțumesc public pentru implicare”, a adăugat Resmeriță.
Primarul consideră că modelul aplicat la Lupeni poate fi replicat și la nivel național. „Dacă la Lupeni am demonstrat că se poate face administrație eficientă cu personal corect dimensionat, exemplul nostru poate fi multiplicat. Urez succes Guvernului în acest demers!”
Declarația vine într-un moment în care Guvernul României discută măsuri de reformare a aparatului administrativ, inclusiv prin reducerea numărului de angajați din instituțiile publice și digitalizarea serviciilor.
Lupeniul, un pas înainte în reforma administrativă
Reorganizarea eficientă a resurselor umane în administrația locală din Lupeni demonstrează că performanța nu este neapărat condiționată de volum, ci de calitatea și dedicarea personalului, susține primarul. Într-un climat în care eficiența și transparența sunt tot mai cerute de cetățeni, Lupeniul ar putea deveni un reper în administrația publică locală din România.
Carmen COSMAN – PREDA
