În primul weekend al lunii iulie, stațiunea Geoagiu Băi se transformă într-o poartă către lumea antică. Evenimentul „Germisara – Zei și Ape”, organizat în perioada 5–6 iulie 2025, promite o incursiune spectaculoasă în trecutul dacic și roman al regiunii, oferind vizitatorilor experiențe unice pentru toate vârstele.
Locul ales pentru desfășurare este simbolic: Parcul de lângă Termele Romane, acolo unde se spune că, odinioară, se întâlneau zeii și apele tămăduitoare ale Germisarei.
Evenimentul este organizat de Primăria Orașului Geoagiu, în parteneriat cu Asociația Terra Dacica Aeterna și Asociația Culturală Valea Dacilor. Programul include ateliere interactive, reconstituiri istorice, parade și momente ritualice menite să redea atmosfera epocilor antice.
„Ne dorim ca acest eveniment să devină o tradiție a stațiunii Geoagiu Băi și un punct de atracție pentru turiștii pasionați de istorie și cultură”, a declarat Ovidiu Vlad, primarul orașului Geoagiu.

Programul complet al evenimentului „Germisara – Zei și Ape”
Sâmbătă – 5 iulie
-
🕚 11:00 – Marșul de pe drumul roman (reconstituire istorică)
-
🕚 11:00–13:00 – Ateliere cu specific antic în parc
-
🕒 15:00 – Reconstituiri istorice, ritualuri antice, dacice și romane
-
🕔 17:00 – Antrenamente militare
-
🕕 18:00 – Deschiderea oficială a evenimentului
-
🕖 19:00 – Confruntări între Daci și Romani
-
🕢 19:30 – Parada asociațiilor participante
Duminică – 6 iulie
-
🕚 11:00 – Redeschiderea atelierelor antice
-
🕑 14:00 – Ritual de mulțumire adus zeilor în incinta Termelor Romane
-
🕒 15:00 – Marea bătălie finală
Activități permanente (pe tot parcursul zilei):
-
Ateliere interactive (olărit, monetărie, pielărie, etc.)
-
Demonstrații militare și reconstituiri de campuri antice
-
Parade tematice, ritualuri religioase, concursuri cu tematică istorică
Intrarea este liberă, iar atmosfera – de neuitat!
Publicul este invitat să participe îmbrăcat tematic, să interacționeze cu reenactorii și să se bucure de un weekend cultural autentic în mijlocul unei stațiuni cu o moștenire unică.
Carmen COSMAN – PREDA
