Schimbare de componență în Consiliul Județean Hunedoara

Consiliul Județean Hunedoara își schimbă componența în urma demisiei liberalului Adrian Zvîncă, numit recent secretar de stat. Locul său a fost preluat oficial de Monica Olariu, antreprenor din orașul Călan, care a depus luni jurământul de învestitură.

Noua consilieră județeană, reprezentantă a Partidului Național Liberal, a declarat că preluarea funcției vine cu emoție, dar și cu un puternic sentiment de responsabilitate față de cetățeni.

Cu multă emoție și responsabilitate, am depus astăzi jurământul de învestitură ca și consilier județean în cadrul Consiliului Județean Hunedoara. Mă onorează încrederea care mi-a fost acordată și în același timp sunt conștientă de datoria pe care o am față de fiecare hunedorean”, a transmis Monica Olariu.

Ea a ținut să mulțumească colegilor din PNL Hunedoara pentru sprijinul acordat, subliniind că împărtășesc aceleași valori și aceeași dorință de modernizare a județului.

„Vă asigur că voi trata această funcție cu toată seriozitatea, implicarea și respectul cuvenit. Mă voi lupta pentru proiecte concrete, pentru dezvoltare reală și pentru transparență în actul administrativ.”

Monica Olariu își propune să contribuie la promovarea unor inițiative menite să aducă beneficii directe locuitorilor județului Hunedoara, afirmând că începe acest nou mandat „cu încredere și speranță”.

Carmen COSMAN-PREDA