Joia Moto – Întâlnirea pasionaților de motoare, la terasa Avangarde din Deva

Pasionații de motoare din județul Hunedoara sunt invitați, joi – 26 iunie, de la ora 18.00, la o întâlnire nonformală, într-un cadru relaxat, la terasa Avangarde – Wine & Coffee din Deva.

Evenimentul, cunoscut sub numele de „Joia Moto”, se adresează atât motocicliștilor activi, cât și celor care doar admiră acest univers al motoarelor.

Întâlnirea își propune să aducă împreună oameni uniți de o pasiune comună: motoarele. Participanții sunt încurajați să socializeze, să schimbe idei, experiențe și povești într-un cadru relaxat, într-o atmosferă prietenească, iar evenimentul este deschis tuturor doritorilor.

Astfel de reuniuni au devenit tot mai frecvente în rândul comunităților moto din întreaga țară, contribuind la consolidarea unei culturi bazate pe respect, solidaritate și libertatea specifică vieții pe două roți.

Evenimentul de joi este susținut de comunitatea motocicliștilor locali, care rămâne activă și implicată în promovarea acestei pasiuni.

Carmen COSMAN – PREDA