Senatorul PNL Călin Petru Marian atrage atenția asupra nevoii de responsabilitate în deciziile politice și economice, atât la nivel local, cât și național. Aflat în Brad pentru audiențe și întâlniri de lucru cu colegii din organizația județeană, parlamentarul a subliniat că prioritățile administrației trebuie să fie centrate pe rezultate concrete și politici bine fundamentate.
„Responsabilitatea față de oameni trebuie să fie linia care ne ghidează atât în activitatea locală, cât și în deciziile naționale”, a declarat senatorul PNL.
Aflat la Biroul Senatorial din Brad, Călin Petru Marian a discutat cu cetățenii despre problemele locale și a analizat împreună cu echipa sa soluții pentru dezvoltarea județului Hunedoara.
„Astăzi, la Biroul Senatorial din Brad, am avut audiențe cu cetățenii și întâlniri de lucru cu colegii din zonă, pentru a discuta soluții concrete care pot contribui la dezvoltarea județului Hunedoara. Oamenii au nevoie de rezultate reale, nu de promisiuni”, a afirmat parlamentarul.
Acesta a transmis și un mesaj clar către scena politică centrală, subliniind necesitatea unei guvernări responsabile și a evitării conflictelor sterile.
„Aceeași logică trebuie să se regăsească și în politicile naționale. România are nevoie de soluții responsabile și bine gândite, nu de tensiuni între lideri sau jocuri de imagine. Reducerea deficitului bugetar este o provocare economică serioasă, care trebuie abordată cu competență și respect față de contribuabili. Nu putem cere eforturi din partea cetățenilor fără ca statul să își reducă risipa și să-și eficientizeze cheltuielile.”, a subliniat Călin Petru Marian.
Senatorul PNL a reiterat sprijinul pentru dialogul real cu partenerii sociali și pentru decizii politice bazate pe date concrete, nu pe calcule electorale.
„PNL susține consultarea reală cu partenerii sociali și decizii bazate pe date clare, nu pe calcule politice. În toate planurile – local și național – rămânem consecvenți în a face politică pentru oameni, nu pe seama lor”, a conchis Călin Petru Marian.
Carmen COSMAN-PREDA
