Primăria Petroșani modernizează semaforizarea cu fonduri europene: două oferte în curs de evaluare

Proiectul „Sisteme de semafoare interconectate în Municipiul Petroșani”, finanțat prin PNRR, a intrat în etapa de clarificări și evaluare tehnică, după ce două oferte au fost depuse în cadrul licitației lansate de Primăria Petroșani.

Investiția vizează modernizarea a două intersecții (1 Decembrie 1918 – N. Bălcescu și Avram Iancu – N. Bălcescu) și trei treceri de pietoni (zonele Parângu, Dacia și OMV). Proiectul implemengtat de administrația publică locală din Petroșani include semafoare interconectate, camere video, rețea de comunicații și un sistem de prioritizare și management adaptiv al traficului.

Valoarea estimată a contractului este de 1,46 milioane lei, durata lucrărilor fiind de 4 luni. Finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Modernizarea semaforizării urbane este una dintre direcțiile asumate de Primăria Petroșani în cadrul procesului de digitalizare și eficientizare a serviciilor publice, în conformitate cu obiectivele de mobilitate urbană durabilă prevăzute în PNRR. Prin acest proiect, se urmărește nu doar fluidizarea traficului, ci și creșterea gradului de siguranță pentru toți participanții la trafic.

Carmen COSMAN – PREDA