Telecabina de 4 milioane de euro, monument al neputinței. Turismul din Deva, pe marginea prăpastiei!

471

În Deva, un oraș cu o cetate medievală spectaculoasă și potențial turistic uriaș, o telecabină de aproape 4 milioane de euro este mai mult de decor. Construită pentru a facilita accesul vizitatorilor spre Cetate, instalația care ar fi trebuit să fie o atracție în sine s-a transformat într-o povară administrativă.

Turismul este blocat la poalele dealului. Autocarele cu turiști, multe venite din afara țării, sunt nevoite să facă cale întoarsă. Cei care nu pot urca pe jos renunță. Iar Primăria Deva pierde bani și deloc puțini, după cum admite chiar primarul în exercițiu, Lucian Rus. Noul edil a moștenit de la predecesorul său, Florin Oancea, o problemă încurcată, nerezolvată de fostul executiv local și aparent imposibil de deslușit chiar și acum. Deocamdată, totul a rămas la faza de… intenție.

Faptele sunt simple. Noua telecabină a fost inaugurată în martie anul trecut și a cedat imediat. Între timp, promisiunile și explicațiile au curs, iar turiștii au continuat să plece fără să urce în Cetate. Administrația locală pare cumva chiar și acum depășită de cursul evenimentelor pe care tot încearcă să le aducă pe făgașul normalității. Dar cu soluții alternative și fără telecabină!

„Fluxul de turiști este tot mai mare și nu trebuie să uităm că după 1 iunie va începe practic sezonul de turism. Noi ne-am pregătit ca și echipă în momentul de față ca să putem să punem la dispoziție turiștilor un autobuz de la Transport public local care de la Piața Cetății se poate să ducă turiștii până la Poarta 1. Suplimentar, acum vedem în data de 15, va veni tot pentru probe un trenuleț turistic pe care vrem să-l punem la dispoziția turiștilor”, a anunțat primarul Lucian Rus.

Soluție de avarie, desigur. Totul se testează. Totul se promite. La acest moment însă nimic nu funcționează.

Între timp, ceea ce ar fi trebuit să fie piesa de rezistență a turismului local este o relicvă modernă nefolosită, moștenită de la o administrație la alta….

Cei de la ISCIR analizează posibilitatea prezentată de către cei care au făcut această investiție să vadă posibilitatea de a funcționa în anumite condiții. ISCIR-ul este cel care trebuie să-și dea în momentul de față avizul pentru soluția tehnică propusă de constructor. Așteptăm să vedem, pentru că noi avem nevoie de datele și de acte corecte care să stea în spatele tuturor motivărilor pentru funcționalitatea acestei telecabine. (…) Nu avem încă raportul de analiză. Noi ce avem, avem discuțiile pe care le-am purtat cu constructori și cu cei de la ISCIR pe baza soluțiilor prezentate de constructori, cei de la ISCIR trebuie să le analizeze acum și bineînțeles că fără avizul celor de la ISCIR nu se poate”, a mai spus Rus.

Să nu uităm însă că ISCIR a mai emis un aviz. Fără el, telecabina nu ar fi fost niciodată pusă în funcțiune, chiar și numai pentru o zi. Situația este tragicomică. Primarul recunoaște că problemele tehnice sunt multiple. Unele s-au rezolvat. Altele nici vorbă.

De unde vin banii pentru reparații? Nu de la bugetul local, promite Rus: „Adică e o garanție pe care, e ca și cum am cumpărat un autovehicul. Dacă nu funcționează, constructorul este responsabil”.

Însă între timp, vin doar pierderi și promisiuni.

 

Patru milioane de euro din bugetul local au fost îngropate într-un proiect care ar fi trebuit să crească veniturile orașului din turism. În schimb, s-a transformat într-un eșec, care i-a pus pe turiști pe fugă și pe edili în încurcătură.

Florin Oancea, fostul primar, anunța anul trecut că va depune plângere penală împotriva constructorilor și, totodată, preciza că Primăria va solicita daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina nu a funcționat. Plângerea există, după cum confirmă actualul edil. Daunele… nu.

După doi ani și jumătate de lucrări și un an de nefuncționalitate, telecabina Cetății Devei rămâne un simplu obiect de decor. Iar între timp, totul rămâne la faza de intenție. Autocarele cu turiști vin…și pleacă mai departe.

Carmen COSMAN – PREDA