RavenTech Hunedoara, echipa de robotică invitată la o competiție internațională de prestigiu în SUA. Haideți să îi sprijinim!

Echipa de robotică RavenTech HD, de la Liceul Teoretic Traian Lalescu Hunedoara, a fost invitată să participe la una dintre cele mai importante competiții internaționale din domeniu – Michiana Premier Event, organizată de GEARS, care va avea loc în South Bend, Indiana, SUA. Evenimentul reunește 96 de echipe de elită din întreaga lume, oferind un cadru excepțional pentru inovare tehnologică și colaborare internațională.

Participarea la această competiție reprezintă o recunoaștere a muncii, dedicării și performanțelor echipei RavenTech, elevi ambițioși și talentați care au demonstrat că România are un cuvânt important de spus în domeniul roboticii educaționale.

Însă, pentru a putea onora această invitație, echipa are nevoie de sprijin financiar. Costurile pentru transport, cazare și logistică depășesc 20.000 de euro, sumă dificil de acoperit fără sprijin.

venimentul va reuni 96 de echipe de top din întreaga lume și ne oferă o oportunitate unică de a ne evidenția creativitatea, cunoștințele și munca în echipă la nivel global. Orice formă de sprijin ne-ar fi de mare ajutor și ne-ar aduce mai aproape de visul nostru: să reprezentăm România cu mândrie pe scena mondială a tehnologiei.”, transmit tinerii de la RavenTech HD.

Cei care doresc să sprijine această inițiativă pot face donații către:

ASOCIAȚIA APAC – CIF 18653797
📍 Adresa: Hunedoara, Str. Victoriei, nr. 23
💳 Cont sponsorizare (lei): RO49RNCB0162043840420004
🏦 Banca Comercială Română – Sucursala Hunedoara