Primăria Petroșani dă startul curățeniei de primăvară în oraș

Într-o perioadă în care vremea favorizează lucrările de întreținere și igienizare, Primăria Municipiului Petroșani a demarat, ca în fiecare an, campania de curățenie de primăvară.

Potrivit declarațiilor primarului Tiberiu Iacob – Ridzi, echipele de muncitori sunt deja la lucru, pregătind orașul pentru sezonul cald.

„Pentru că vremea ne permite, la Petroșani a demarat curățenia de primăvară. Străzile, trotuarele, precum și rigolele sunt curățate, zonele verzi și parcurile sunt igienizate, iar copacii sunt toaletați și urmează să fie văruiți, așa cum se întâmplă an de an. În această amplă campanie sunt angrenate zeci de persoane și acordăm atenție egală tuturor zonelor din localitate. Astăzi echipele de curățenie s-au aflat în cartierul Aeroport”, a declarat primarul Tiberiu Iacob – Ridzi, care s-a aflat în teren, alături de echipele de muncitori.

Campania include, pe lângă curățarea și igienizarea străzilor și trotuarelor, și îngrijirea spațiilor verzi și a parcurilor, fiind un proiect anual care contribuie la îmbunătățirea aspectului orașului și a calității vieții locuitorilor.

Carmen Cosman – Preda