Comisia Economică, industrii, servicii, turism și antreprenoriat a aprobat, ieri, ajutorul de stat pentru Complexul Energetic Valea Jiului. Sumele sunt necesare pentru punerea în siguranță a zăcământului și închiderea minelor necompetitive.
Valoarea ajutorului de stat este de 800 de milioane de euro, a precizat senatorul PNL de Hunedoara, Călin Petru Marian, banii fiind necesari pentru buna funcționare a entității energetice din Valea Jiului până în 2032.

„Ieri am votat în Comisia Economică, finanțarea pe următoarea perioadă, până în 2032, a ajutorului de stat în ceea ce privește susținerea Complexului Energetic Valea Jiului, cu o sumă importantă și cu un sprijin, atât din partea Guvernului, cât și din partea Uniunii Europene. Legea va statua acest ajutor și va da o credibilitate economică Complexului Energetic Valea Jiului pe următoarea perioadă, până în 2032”, a declarat Călin Petru Marian, senator PNL de Hunedoara.
