Vechiul stadion de la Hunedoara, demolat doar după semnarea contractului pentru noua bază. Care este motivația

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a precizat că vechiul stadion din municipiul Hunedoara va fi demolat abia după ce Compania Națională de Investiții va semna contractul de proiectare și execuție pentru noul complex sportiv. Bobouțanu a precizat că vrea astfel să se asigure cu Hunededoara nu va rămâne fără stadion.

Guvernul României a finanțarea a șase investiții semnificative de către Compania Naţională de Investiţii, printre care și noul stadion din municipiul Hunedoara, pentru care licitația a fost câștigată de asocierea de firme Construcții Erbașu, P.A.B. România și New RPC 321.

După semnarea contractului de execuție, urmează ca în termen de șase luni să fie realizat proiectul tehnic.

În această perioadă va fi demolat și vechiul stadion, a precizat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu.

Așteptăm să semneze CNI ul cu constructorul contractul de proiectare și execuție. Ministrul mi-a comunicat că undeva în prima jumătate a lui aprilie se va semna. Proiectarea va dura 6 luni de zile, perioadă în care vom începe procedurile de demolare. Atunci am o certitudine că nu rămânem fără stadion pe niște promisiuni. Prefer să văd contractul semnat, să vină proiectanții în vizită și împreună cu ei să analizăm timpii, că de demolat nu e mare lucru”, a explicat Bobouțanu

Noul stadion va avea 10.100 de locuri, iar suma totală pentru realizarea acestei investiții este de 64,5 milioane de euro, care include, potrivit edilului hunedorean, utilaje, instalații electrice, scaune sau tabele de marcaj.

Carmen COSMAN – PREDA