Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan Gruia – Ivan, anunță că va analiza oportunitatea implementării unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată pentru întreținerea domeniilor schiabile. Declarația ministrului este făcută ca urmare a unei interpelări adresate de senatorul hunedorean Cristian Resmeriță.
Senatorul PSD de Hunedoara Cornel – Cristian Resmeriță vorbește despre necesitatea implementării unei astfel de măsuri de sprijin în contextul în care lucrările mecanizate de întreținere a domeniilor schiabile sunt costisitoare, iar o parte importantă din sumele cheltuite este dată tocmai de costul motorinei folosite.
”În 2014, România a adoptat o schemă de ajutor pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, program care a fost prelungit succesiv și care și-a demonstrat eficiența și utilitatea. Având în vedere rolul din ce în ce mai important al turismului în dezvoltarea economică a României și, în special, dezvoltarea domeniilor schiabile, vă solicit să analizați oportunitatea implementării unei scheme de ajutor pentru reducerea accizei la motorina utilizată la lucrările mecanizate necesare pe domeniile schiabile autorizate și practicarea altor sporturi de iarnă”, a precizat senatorul hunedorean în interpelarea adresată ministrului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan – Gruia Ivan.
Oficialul guvernamental spune că va analiza această solicitare primită din partea senatorului Cornel – Cristian Resmeriță.
”Susținem activ dezvoltarea turismului montan și, implicit, a domeniilor schiabile din România. În acest context, vom analiza oportunitatea implementării unei scheme de ajutor de stat menite să reducă acciza la motorina utilizată pentru lucrările esențiale de întreținere a domeniilor schiabile autorizate. Decizia finală va fi luată în funcție de bugetul alocat la nivelul instituției noastre, având în vedere impactul economic și beneficiile pe termen lung pentru sectorul turistic montan.
Măsura, dacă ar fi adoptată, va reprezenta un adevărat balon de oxigen pentru administrațiile locale din Valea Jiului și a investitorilor în turism care cheltuiesc sume importante pentru întreținerea în bune condiții a pârtiilor din Straja, Parâng și Pasul Vâlcan.
Carmen COSMAN – PREDA
