Crin Antonescu și-a depus candidatura. Peste 12.000 de hunedoreni au semnat listele PNL Hunedoara

Crin Antonescu, candidatul comun la alegerile prezidențiale al PNL – PSD și UDMR, și-a depus astăzi candidatura la Biroul Electoral Central.

Peste 1,7 milioane de români au semnat pentru candidatura acestuia, dintre care 12.000 sunt hunedoreni, care au semnat pe listele PNL Hunedoara.

”Prin depunerea dosarului de candidatură la Biroul Electoral Central, Crin Antonescu a intrat astăzi oficial în cursa electorală. Numărul foarte mare de susținători este dovada clară că românii își doresc un președinte onest, cu viziune și curaj, un om care a demonstrat prin întreaga sa carieră că pune interesul național mai presus de orice. Este absolut necesar să ne păstrăm parcursul pro-european și euroatlantic, iar Crin Antonescu este garantul unui stat de drept, bazat pe principii democratice solide.
Noi, liberalii din județul Hunedoara, vom aborda această campanie cu maximă seriozitate și nu vom precupeți niciun efort pentru a ne atinge țelul. România trebuie să aibă un președinte liberal, un președinte preocupat de dezvoltarea țării, de bunăstarea tuturor comunităților, iar acesta este Crin Antonescu!”, a declarat Călin Petru Marian, senator PNL de Hunedoara.

Crin Antonescu a anunțat astăzi că și-a dat demisia din PNL, partid din care a fpcut parte 35 de ani. Potrivit Constituției, Președintele nu trebuie să facă parte din niciun partid politic.

Carmen COSMAN – PREDA