Începând de astăzi, PSD face echipă la conducerea Primăriei Deva. În urma votului exprimat în ședința extraordinară a Consiliului Local desfășurată luni, 17 februarie, Sorin Tudor Lavu (PSD) a fost ales viceprimar, cu 15 voturi pentru din cele 17 valabil exprimate. PNL nu a reușit să ajungă la un numitor comun, astfel că liberalii au avut doi candidați pentru un singur scaun: unul propus, unul autopropus!
Concret, pentru al doilea post de viceprimar s-au înscris în cursă Irinel Faur – propus de grupul de consilieri locali PNL Deva, Emanuel Clej – propunerea AUR, Lucian Mara (USR) care s-a autopropus și, din nou, PNL prin Gheorghe Ludoșean, care, de asemenea, s-a autopropus. PNL a luat decizia să îl susțină pe Irinel Faur pentru acest post, însă Ludoșean a ignorat total hotărârea partidului și a intrat singur în cursă, răsturnând toate previziunile și rezultatele.
Practic, Deva a rămas fără cel de al doilea viceprimar, pentru că niciunul dintre cei 4 candidați nu a întrunit voturile necesare, respectiv 11.
Irinel Faur a adunat 6 voturi pentru și 13 împotrivă, Emanuel Clej la fel, adică 6 cu 13, pentru Ludoșean au votat 5 consilieri, în timp ce 14 au votat împotrivă, iar Lucian Mara a obținut 2 voturi pentru și 17 împotrivă.
Ca atare, niciuna dintre candidaturi nu poate fi validată, iar pentru alegerea celui de-al doilea viceprimar se va organiza o nouă ședință de CL, la o dată ulterioară!
Despre disensiunile din PNL referitoare la acest aspect se vorbea de ceva vreme în spațiul public, așa că rămâne o surpriză doar faptul că alesul local liberal a decis să se autopropună, chiar dacă astfel și-a făcut public ”jocul”, asumându-și și eventuale sancțiuni pe linie de partid, în cazul în care acestea vor exista.
Carmen COSMAN – PREDA
