Consiliul de Administrație al Societății Complexul Energetic Valea Jiului SA a validat numirea in funcția de Director General al CEVJ a lui Eduard Aurelian Mija, fost șef al Departamentului Comercial al societății. Numirea acestuia a fost salutată de senatorul PNL Călin Petru Marian.
Potrivit reprezentanților CEVJ, procesul de recrutare, desfășurat conform prevederilor OUG nr. 109/2011, modificată și completată prin Legea nr. 186/2023 privind Guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, a fost coordonat de S.C. George Butunoiu Group S.R.L. (GBG), companie specializată în selecția de personal pentru poziții de top management.
În urma evaluărilor și a clasamentului final transmis de firma de recrutare, Consiliul de Administrație a validat propunerea și l-a desemnat pe Eduard Aurelian Mija în funcția de Director General.
Numirea acestuia a fost salutată de senatorul PNL de Hunedoara, Călin Petru Marian: ”Salut numirea în funcția de Director General al Complexului Energetic Valea Jiului a d-lui Eduard Aurelian Mija, desemnat în această funcție pe criterii profesionale, în baza Guvernanței corporative a întreprinderilor publice.
(…) Îi urez mult succes domnului Eduard Aurelian Mija în atingerea obiectivelor economice necesare ale societății, mai ales în actualul context energetic național și internațional, și îl asigur de întregul meu suport legal și deplina deschidere, în calitate de senator al județului Hunedoara”.
Carmen COSMAN – PREDA
