Campanie cu ranga. La Lăpugiu de Jos, gașca PSD a dat startul violențelor electorale!

1169

Doi soți din comuna Lăpugiu de Jos au trăit noaptea trecută momente de teroare după ce doi apropiați ai primarului PSD Alin Drăgănesc le-au spart geamurile cu pietre și cu o rangă, au distrus camerele de supraveghere și au încercat să intre peste ei în casă.

Oamenii au cerut ajutorul poliției, dar grav este că toate aceste probleme durează de cel puțin 4 ani și până acum nimeni nu a pățit nimic! Dosarele constituite pe numele unuia dintre agresori mucegăiesc în sertarele procurorilor atent ”coordonați”, în tip ce victimele au ajuns să se teamă pentru viața lor în propria casă!

Cei doi soți povestesc că bubuituri puternice și zgomotul geamurilor făcute țăndări i-au trezit din somn în plină noapte, așa cum arată și imagininile surprinse de camerele de supraveghere, care demonstrează clar cum David Pădurean, un apropiat al primarului PSD Alin Drăgănesc și, la rândul său membru PSD, a spart cu bolovani camerele de supraveghere. De asemenea, au fost sparte geamurile casei, iar ferestrele au fost forțate cu o rangă, aspect surprins de asemenea de camerele de supraveghere.

Potrivit unor informații, cei doi ar fi acționat la indicațiile precise ale edilului din Lăpugiu și ale susorii acestuia, care au antecedente în acest conflict ce a depășit cu mult sfera normalului și a legalului.

David Pădurean a mai fost reclamat, după ce în data de 1 iulie a bătut-o pe femeia care noaptea trecută s-a temut la propriu pentru viața ei, dar mai are încă vreo 4 dosare penale pe numele său, inclusiv pentru conducere fără permis, dosarul fiind pe rolul Judecătoriei Deva.

Cu toate acestea, este încă în libertate, iar dosarele lui zac și acum în sertarele procurorilor. Prin această inacțiune totală a organelor de cercetare, care par să asiste impasibile la violențele comise sub umbrela PSD în Lăpugiu de Jos, oamenii se simt în pericol și nu mai știu unde să își caute dreptatea.

De precizat că dosar penal are și cumnatul primarului, care a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de distrugere prin incendiere și amenințare. Este tot liber! Sora primarului PSD din Lăpugiu, Alina, este de asemenea cercetată penal pentru uzurparea de calități oficiale, după ce și-a permis să facă tot felul de cerificări în numele ANAF. Și, la rândul său, primarul Alin Drăgănesc este sub incidența legii penale, pentru furt și taiere ilegala de arbori, fiind denunțat la DNA.

Aceasta este gașca ui Laurențiu Nistor, președintele PSD Hunedoara, care tolerează agresiuni inimaginabile la adresa celor care nu sunt cu ei, pentru că PSD pare să fi reinventat delictul de opinie!

Oamenii legii ar trebui să ia măsuri urgente și să facă rapid curățenie în Lăpugiu de Jos, până nu se ajunge la crime, pentru că mai este doar un pas!

Politica nu se face cu ranga și nici cu bolovani, nici măcar atunci când lipsa argumentelor este ”asurzitoare”!

Carmen COSMAN – PREDA