Investiție de 1,4 milioane de euro pentru dotarea laboratoarelor la Universitatea Petroșani

16

Aproape 1,4 milioane de euro vor fi investiți în dotarea laboratoarelor Universității din Petroșani. Instituția de învățământ superior din Valea Jiului condusă de Rectorul Radu Mihai Sorin devine prima din regiune care contractează un proiect în cadrul componentei rezervate universităților, din Programul Regional Vest.

Investiția este parte din strategia prin care ADR Vest și-a propus să contribuie la revitalizarea Văii Jiului, din punct de vedere economic și social.

Universitatea Petroșani continuă seria investițiilor menite să contribuie la creșterea condițiilor de studiu pentru studenți.

Reprezentanții Universității Petroșani au gândit în acest sens proiecte pe fonduri europene cu ajutorul cărora laboratoarele sunt dotate a cele mai înalte standarde.

Grație proiectului semnat cu ADR Vest,  24 de laboratoare de la toate cele trei facultăți: Facultatea de Inginerie mecanică și electrică, Facultatea de științe si Facultatea de mine vor fi dotate cu aparatură de ultimă generație, IT, software și mobilier.

„Odată cu această investiție, cei 4.000 de studenți, masteranzi și doctoranzi ai Universității Petroșani vor putea beneficia de una dintre cele mai moderne infrastructuri din România”, spun oficialii UPET.

Odată cu dotarea laboratoarelor, universitatea va putea începe demersurile pentru acreditarea unui nou program de masterat: Sisteme de stocare a energiei în domeniul Inginerie electrică.

1,39 milioane de euro vor fi alocați proiectului, iar din această sumă 1,36 milioane de euro sunt bani nerambursabili. Laboratoarele ar urma să fie inaugurate cu noile dotări odată cu începerea anului studențesc 2026-2027.

Nu este prima investiție realizată la Universitatea Petroșani prin ADR Vest.

Prin Regio-POR 2014-2020, aici a fost reabilitat un corp de clădire, iar peste 50 de laboratoare au fost dotate cu echipamente de lucru, printr-un proiect în valoare de peste 2,6 milioane de euro.

La Universitatea din Petroșani învață în prezent peste 3800 studenți și masteranzi și 157 de doctoranzi, cu sprijinul a aproape 150 de cadre didactice.

Carmen COSMAN – PREDA