Județul Hunedoara este condamnat încă 4 ani la sărăcie și depopulare. Fără programe și viziuni clare de dezvoltare ale șefilor din Consiliul Județean Hunedoara, progresul social mai are (prea) mult de așteptat. Dar, acestea sunt rezultatele votului din 9 iunie 2024, care, din nefericire pentru noi toți, ne vor prăbuși economic în continuare. Un fost colaborator al Securității și un ”fripturist” vor conduce pentru următorii 4 ani administrația publică județeană.
Noul Consiliu Județean, desemnat la alegerile din data de 9 iunie, a depus jurământul de învestitură. Instituția va fi condusă pentru următorii 4 ani de Laurențiu Nistor – președintele PSD Hunedoara care, în primul mandat d epreședinte al CJ Hunedoara a demonstrat a avea o cruntă lipsă de viziune și implicare pentru dezvoltarea județului și bunăstarea hunedorenilor. Cu o infrastructură al pământ, cu un accentuat grad de depopulare, ci o populație preponderent în vârstă, fără proiecte de atragere a investitorilor, județul Hunedoara este condamnat în continuare la sărăcie!
Prima decizie luată de noul/vechiul președinte a fost de numire, pentru încă un mandat, a lui Costel Avram, în funcția de administrator public al CJ Hunedoaram adică mâna lui dreaptă.
Despre Avram se spune că este un ”fripturist”, dar și un bun ”încasator” și nu doar de bobârnace și palme peste mâini.
Fostul colaborator al Securității, dovedit de CNSAS!
Laurențiu Nistor s-a născut în anul 1951 și și-a început cariera politică în 1990 când a devenit primar al comunei Șoimuș. A trecut mai întâi pe la Securitate, fiind recrutat, în perioada 1970 – 1971, sub numele conspirativ de ”Nistorescu Lucan”, pentru acoperirea informativă a barajului de la CTE Mintia (aspect certificat de CNSAS!).
După 1990, devenit un nou ”om nou”, s-a înscris în partidul inventat de Ion Iliescu și a devenit primar la Șoimuș, funcție pe care a deținut-o până în 2008. În ultimul mandat de primar, la 53 de ani, reușește să obțină diploma de inginer în Dealul Institutului, la Universitatea Petroșani, iar 4 ani mai târziu finalizează și un master în Administrație Publică, la Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” Arad.
Cu atâtea specializări profesionale, fostul maistru realizează la un moment dat că funcția de primar îi este prea mică și ajunge, tot pe listele PSD, în Parlamentul României.
În 2020 decide că s-ar putea retrage direct pe scaunul ținut cald în fruntea Consiliului Județean de Mircea Bobora, omul său de paie prin intermediul căruia, până atunci, a controlat administrația județeană. Pe Bobora și Nistor i-au legat nu doar relațiile de partid, ci și cele de afaceri, de notorietate fiind contractele profitabile ale lui Nistor cu firma la care a fost director Bobora înainte de a ajunge în administrația județeană.
Pozează într-un antreprenor de succes, fiind acționar la mai multe firme cu profit de milioane de lei, dar în același timp nu dezvoltă mediul economic concurențial, care ar aduce sănătatea județului. Consideră Consiliul Județean Hunedoara drept propria tarla, administrată, atunci când el nu poate, nu are timp sau e în concediu, de Costel Avram, portavocea președintelui.
Nistor a demonstrat că dispune discreționar de banii noștri și a împărțit locuitorii județului pe categorii: cu sau fără carnet roșu, de social – democrat pur sânge. Drumurile au carnet de partid, alocările bugetare au carnet de partid, obiectivele investiționale au carnet de partid!
Nimic nu mișcă fără știrea lui, iar cei care îndrăznesc ”să i se opună” sunt supuși linșajului, direct sau prin apropiați ai lui, așa cum este Costel Avram, administratorul Consiliului Județean Hunedoara!
Costel Avram…
Despre Costel Avram se spune că este cel care ar transmite ordinele lui Laurențiu Nistor, este cel care se ocupă de plăți și care își asumă multe în numele lui Laurențiu Nistor. Pentru asta este recompensat regește. Este administrator public al Consiliului Județean Hunedoara, cu un salariu uriaș și multe alte beneficii.
Cariera politică și administrativă a lui Costel Avram a fost construită pe ”apropieri” de diverse personaje puternice sau influente ale vremii. Mai întâi, protectorul lui a fost Tribunul Corneliu Vadim Tudor, care l-a dat afară din partid, acuzându-l că a încălcat grav statutul partidului. Practic, urmărindu-și interesul personal, se transformase în portavocea președintelui CJ Hunedoara de la acea vreme, Mircea Ioan Moloț, care l-a ajutat în ascensiunea pe care și-o dorea. L-a trădat și l-a jignit și pe Moloț când a simțit că acesta nu mai reprezenta trambulina necesară. A părăsit PNL – partid în care s-a înscris după ce a fost prin PRM și PSD, în funcție de intresele de moment – și a fugit în brațele lui Laurențiu Nistor, avid de imagine, de putere, dar și de alte beneficii.
Acum îi este obedient declarativ președintelui PSD al Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, pe care ”îl reprezintă” în discuții și îl slujește cu devotament. Funcția determină interesul, iar partidele politice nu au doctrine pentru el, ci sunt maximum rampe de lansare pentru propriile interese.
În 2019 s-a înscris în Organizația PSD Deva. Ar fi vrut la Petroșani, dar, din sursele noastre, nu a prea fost dorit sau mai bine zis nu fost dorit deloc. Se vedea chiar și șef al organizației, însă nu a fost să fie, mai ales că, în 2020, când a candidat la Primăria Municipiului Petroșani, a pierdut cu brio. Oamenii l-au trimis acasă, dar nu putea rămâne fără funcție. Așa că, ”acasă” pentru el a fost în imediata apropiere a lui Laurențiu Nistor, cel care i-a făcut cadou pentru buna purtare continuitatea, fără examen, în postul de administrator public al Consiliului Județean Hunedoara, remunerat regește. Iar Avram, oportunist, așa cum l-au descris foștii colegi politici, a înțeles rapid că pentru el Nistor e cloșca lui cu pui de aur. De fler nu duce lipsă când vorbim despre propria persoană.
Este însărcinat cu tot ceea ce înseamnă plăți și bani ai Consiliului Județean Hunedoara, iar asta înseamnă putere și control.
I s-a spus chiar și jupânul județului. Este doar vechil. Jupânul este șeful său politic și administrativ, căruia îi dovedește credință (ca și celorlalți de până acum!).
La ultimele alegeri nu a candidat. L-a sprijinit pe Laurențiu Nistor și a făcut ”treburile murdare” în locul acestuia.
Ei sunt cei care vor conduce încă 4 ani județul Hunedoara!
Carmen COSMAN – PREDA