Consiliul Județean Hunedoara a aprobat hotărârea inițiată de președintele instituției, la propunerea operatorului Supercom SA, privind modificarea tarifelor de operare la deponeul ecologic de la Bârcea Mare. Noile prețuri se vor regăsi în taxa plătită de cetățenii județului.
În urmă cu doi ani, administrația publică județeană aproba modificarea tarifelor pentru CMID Bârcea Mare astfel: tarif sortare: 107,67 de lei/ tonă, tarif tratare mecano – biologică: 65,68 de lei/ tonă, tarif depozitare 219,95 de lei/ tonă, cu includerea taxei pentru economia circuală de 80 de lei/ tonă.
Acum după doi ani, tarifele cresc din nou, la solicitarea operatorului de deșeuri din județul Hunedoara, care ridică deșeurile din întregul județ, dar le și depozitează și administrează deponeul.
Potrivit HCJ aprobată la finele lunii septembrie, tariful de sortare ajunge la 207, 15 lei, la care se va adăuga TVA, cel de tratare mecano – biologică la 157,59 lei, în timp ce tariful de depozitare s-a stabilit la 133, 10 lei, fără TVA și fără taxa pentru economia circulară. Firma de salubritate a invocat mai multe motive, de la plata redevenței, la creșterea costurilor la materiale.
Numai că, noile majorări se vor regăsi în costul final pe care îl va plăti populația pentru ridicarea deșeurilor, asta deși oamenii plătesc și acum cu mare greutate facturile. La această oră, datoriile primăriilor din județ către Supercom SA depășesc 7,7 milioane de lei, iar prin creșterea tarifelor se așteaptă ca sumele neachitate să fie și mai mari, punând o presiune imensă pe umerii hunedorenilor.
Supercom a intrat în ecuația deșeurilor hunedorene pe o invocată ”stare de alertă”. La începutul lunii aprilie 2017, Consiliul Județean Hunedoara condus la acea vreme de Mircea Bobora (PSD), a decis să atribuie contractul având ca obiect „Servicii de operare și administrare a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor Bârcea Mare, județul Hunedoara”. Pentru suma de 23.485.046,05 de lei pe an, câştigătoare a fost desemnată societatea Supercom SA București, iar între timp aceasta s-a extins în întregul județ, inclusiv pe partea de colectare, chiar și prin încălcarea legii achizițiilor, după cum au stabilit judecătorii.
Carmen COSMAN – PREDA