Noul an școlar începe în cele mai bune condiții pentru copiii din comuna Teliucu Inferior

Copiii din comuna Teliucu Inferior revin în bănci în cele mai bune condiții de studiu, în unități de învățământ dotate conform ultimelor standarde. Primarul comunei, Daniel Pupeză, a verificat, astăzi, în teren, alături de directorul unității de învățământ din localitate, Nicolae Cîrstea, modul în care se prezintă unitățile de învățământ cu doar câteva zile înainte de începerea anului școlar.

Cu fonduri guvernamentale europene, dar și cu multă implicare locală Școala Gimnazială din Teliucu Inferior s-a transformat radical, la fel ca și grădinița unde vin cu drag preșcolarii din această comună.

Educația este piatra de temelie a oricărei societăți, spune primarul Daniel Pupeză, iar acest lucru se vede în investițiile realizate, care continuă și la această oră, astfel încât cei mici, dar și cadrele didactice de aici să beneficieze de absolut tot ceea ce este necesar pentru un act educațional la cele mai înalte standarde.

Clase curate, moderne, echipamente de ultimă generație, băi curate, spațioase, dotate cu tot ce este necesar și chiar un laborator de informatică și robotică. Pe toate le regăsim în comuna Teliucu Inferior. Unități de învățământ moderne, reabilitate, la care și acum continuă investițiile în ceea ce privește dotarea. În plus, în Teliucu Inferior fost construit și un vestiar pentru micii sportivi.

Primarul Daniel Pupeză a înțeles pe deplin menirea unei administrații publice performante în atragerea de fonduri guvernamentale și europene pentru implementarea proiectelor de larg interes comunitar, fonduri care să vină îîn completarea bugetelor locale. Sunt 150 de elevi și de preșcolari în comună, pentru care clopoțelul va suna luni începerea noului an școlar și pentru aceștia a fost acordată o atenție sporită, astfel încât niciun amănunt să nu rămână la voia întâmplării.

”Pe PNRR avem în implementare proiectul care vizează digitalizarea Școlii Gimnaziale de la noi din comună. O parte a echipamentelor au fost deja scoase la licitație: laptopuri, table interactive, microscoape pentru dotarea laboratoarelor, materiale didactice pentru toate sălile de clasă și cabinetele existente, precum și pentru sala de sport. La final, și școala din Teliuc, cât și Școala din Cinciș vor avea echipamente de ultimă generație, inclusiv mobilier, în general dotări cu absolut tot ce trebuie”, a declarat primarul Daniel Pupeză.

Carmen COSMAN – PREDA