La PSD – Consiliul Județean Hunedoara legea este, din câte se pare, facultativă, iar interpretarea ei este, cum altfel, decât lacunară în condițiile date. Concepte de genul ”conflictului de interese” nu există, iar proiectele de hotărâre se votează la grămadă, în grup. În grup politic, desigur.
Nici măcar aparențele nu mai sunt mai sunt salvate, chiar dacă voturile sunt asigurate, pentru că în realitate aceste lucruri nu mai interesează pe nimeni!

Luăm exemplul Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad, instituție subordonată Consiliului Județean Hunedoara. Gabriela Sorina Cobori este președinta Consiliului de Administrație al instituției sanitare și, în același timp, ”reprezentant Președinte Consiliul Judetean Hunedoara”, așa cum se menționează pe pagina oficială a sanatoriului. Are dublă calitate pentru că deține și unul dintre scaunele de consilier județean din partea PSD Hunedoara.
În data de 30 iulie, Consiliul de Adminstrație al Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad se întrunește și avizează rectificarea și virările de credite din Bugetul de Venituri și Cheltuieli, precum și alte chestiuni financiare.
Hotărârea CA poartă, în mod firesc, semnătura Gabrielei Cobori, în calitate de Președinte al Consiliului de Administrație.

Așa cum prevede legea, în data de 14 august, într-o ședință extraordinară a Consiliului Județean Hunedoara se supune aprobării ”Proiectul de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2024 al Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad, virărilor de credite bugetare în cadrul aceluiași capitol al bugetului, precum și modificarea programului de investiții, anexă la buget”, adică exact ceea ce avizase la finele lunii iulie Consiliul de Administrație.

La ședință au fost prezenți 31 de consilieri, printre care și Gabriela Sorina Cobori, care votează proiectul, deși normal, moral și legal al fi fost să se abțină de la vot (așa cum au procedat alți colegi din Consiliul Județean Hunedoara, la alte proiecte similare!), fiind reprezentanta instituției în cauză. Nu s-a întâmplat acest lucru, dovadă fiind și procesul – verbal de ședință. Nimeni din conducerea administrației publice județene nu a sesizat anomalia. De ce? Pentru că, din păcate, se poate!
Carmen COSMAN – PREDA
