Supercom și ADI Deșeuri pierd procesul cu Brai Cata. Contractul pentru Zona 3 Centru a fost declarat NUL!

Tribunalul București a constatat NULITATEA ABSOLUTĂ a contractului de deșeuri pentru Zona 3 Centru încheiat de ADI Deșeuri cu Supercom. Peste 900.000 de lei trebuie să plătească acum cele două pârâte operatorului Brai Cata.

Procesul în instanță a fost deschis de fostul operator, Brai Cata, dat afară din ecuația deșeurilor din această zonă în urmă cu aproape 2 ani.

”Respinge ca neîntemeiate excepţiile lipsei de obiect şi lipsei de interes. Admite cererea astfel cum a fost modificată la data de 06.12.2022. Constată nulitatea absolută a Contractului LOT 3 – „Prestarea serviciului de salubrizare în zona de colectare 3 Centru” nr. 44 din data de 10.10.2022. Obligă pârâtele să achite reclamantei suma de 904.411,52 lei reprezentând taxă judiciară de timbru (815.951,90) şi onorariu avocat (88.459,62), cu titlu de cheltuieli de judecată. Respinge ca neîntemeiată cererea pârâtei Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Hunedoara” privind plata cheltuielilor de judecată”, se arată în dispozitivul sentinței, care poate fi atacată cu recurs.

Supercom, firma controlată de fostul parlamentar PSD Ionel Ciuclea, a intrat în ecuația deșeurilor hunedorene pe o invocată ”stare de alertă”. La începutul lunii aprilie 2017, Consiliul Județean Hunedoara condus la acea vreme de Mircea Bobora (PSD), a decis să atribuie contractul având ca obiect „Servicii de operare și administrare a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor Bârcea Mare, județul Hunedoara”. Pentru suma de 23.485.046,05 de lei pe an, câştigătoare a fost desemnată societatea Supercom SA București, iar între timp aceasta s-a extins în întregul județ, inclusiv pe partea de colectare.

Anul trecut, judecătorii au decis și că ADI Deșeuri a încălcat legea când a atribuit firmei Supercom contractul de deșeuri pe zona de Centru a județului Hunedoara. Prevederile legale spun că iniţierea procedurii de negociere fără publicare prealabilă se realizează prin transmiterea unei invitaţii de participare la negocieri către mai mulți operatori. În acest caz însă, așa cum au stabilit judecătorii, ADI Deșeuri, condusă de Dan Stoian – numit în funcție de Consiliul Județean Hunedoara, a pus, cum se spune, contractul în brațele celor de la SUPERCOM, singurul care a primit invitație. Argumentul ”timpului scurt” invocat de reprezentanții autorității contractante nu a fost de natură să îi convingă pe magistrați, care au declarat procedura drept nelegală!

Iar acum, magistrații Tribunalului București au stabilit și nulitatea absolută a contractului, care a expirat între timp. Supercom încă operează deșeurile din județul Hunedoara!

Carmen COSMAN – PREDA