Neregulile de la Complexul Energetic Valea Jiului ajung pe masa procurorilor de la Parchetul General!

Ministerul Energiei a notificat Parchetul General cu privire la posibilele neregulii în pontaje pe care le-a descoperit în urma controlului efectuat la Complexul Energetic Valea Jiului. Reamintim că și DIICOT desfășoară o anchetă paralelă, iar principalul vizat este directorul societății, Eusebiu Durbacă.

Corpul de Control al ministrului Eergiei, Sebastian Burduja, s-a aflat la CEVJ în perioada 08.07 – 12.07.2024. Controlul a vizat verificarea modului în care s-a realizat recrutarea/angajarea/ promovarea personalului, prezența/pontajul angajaților (inclusiv suspendări CIM, concedii medicale), respectiv alte drepturi de personal, a comunicat Ministerul Energiei.

Potrivit rezultatelor date publcității, echipele de control au descoperit că în unele cazuri suspendarea CIM reprezintă o alternativă a concediului medical suprapus concediului de odihnă planificat, pentru a se efectua deplasări în afara țării, în vederea obținerii de venituri suplimentare, iar pentru neregulile descoperite a fost sesizat Ministerul Public – Parchetul General.

”Cu privire la pontaje, sporuri și alte drepturi de care beneficiază angajații societății, întrucât în urma verificărilor preliminare au rezultat suspiciuni privind săvârșirea de infracțiuni, se va transmite Raportul de inspecție către Ministerul Public, în vederea valorificării constatărilor și concluziilor din cuprinsul acestuia și al efectuării urmăririi penale cu privire la faptele sesizate. În considerarea aspectelor semnalate în presa locală și ca urmare a verificărilor preliminare desfășurate în legătură cu activitatea din data de 09.07.2024 a unui angajat al PRESTSERV Petroșani, echipa de inspecție a propus Consiliului de Administrație al SCEVJ SA / Directorului general, declanșarea procedurii de cercetare disciplinară”, se arată în comunicatul dat publicității de Ministerul Energiei.

Sebastian Burduja a reiterat, pe de altă parte, faptul că banii primiți sub formă de ajutor de stat vin și cu o mare responsabilitate.

Am atras atenția în nenumărate rânduri conducerii Societății Complexul Energetic Valea Jiului că, odată cu acordarea unei sume importante de la buget ca ajutor de stat, vine și o mare responsabilitate în gestionarea fondurilor publice guvernamentale. Mi-am pus la dispoziție — în mod public — numărul de telefon, cu ocazia vizitelor în Valea Jiului, solicitând minerilor să îmi Încă din prima zi a percheziției efectuate de DIICOT Hunedoara, am dispus trimiterea corpului de control care a constatat lucruri care nu fac cinste profesiei de miner. Cred că societatea trebuie să meargă mai departe, astfel încât minerii onești să poată beneficia în continuare de o pâine iar România să beneficieze în calendarul asumat de o sursă de energie sigură și constantă. Atât eu cât și colegii din minister ne oferim tot concursul față de organele de urmărire penală, în scopul aflării adevărului și al tragerii la răspundere penală, în mod exemplar, a persoanelor responsabile. România are nevoie de profesioniști în companiile de de stat, cu atât mai mult într-un sector confruntat cu provocările politicilor de tranziție energetică.”  a declarat Sebastian-Ioan Burduja, ministrul Energiei.

În urma concluziilor rezultate, s-au dispus măsuri în sarcina structurilor de specialitate ale Ministerului Energiei, precum și Consiliului de Administrație al Societății Complexul Energetic Valea Jiului SA, ținând cont și de cercetările penale în curs.

Carmen COSMAN – PREDA