Cei doi soți din satul Gothatea comuna Gurasada care s-au luptat în instanță cu avocatul Cosmin Roncioiu, fostul Decan al Baroului Hunedoara, au avut câștig de cauză în fața magistraților. Au convins judecătorii că dreptatea este de partea lor și astfel au reușit să-și recapete dreptul asupra propriei case.

Judecătoria Deva a admis cererea formulată de Ion și Mărioara Ionescu, cei doi soți care au solicitat rezoluțiunea contractului de întreținere încheiat cu avocatul Cosmin Roncioiu și soția acestuia, Oxana.
”Dispune repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de întreținere, şi restabilirea situaţiei de carte funciară, în sensul radierii dreptului de nudă proprietate al reclamanților asupra imobilelor. Respinge, ca neîntemeiată, cererea reconvențională formulată de pârâții reclamanți reconvențional Roncioiu Cosmin-Alin și Roncioiu Oxana în contradictoriu cu reclamanții pârâți reconvențional Ionescu Ion și Ionescu Mărioara. Obligă pârâții reclamanți reconvențional la plata sumei de 5.000 lei, reprezentând onorariu avocat”, se arată în dispozitivul sentinței, care poate fi atacată cu apel.
În noiembrie 2021 între soții Ion și Marioara Ionescu, pe de o parte, și avocatul Cosmin Roncioiu – fostul Decan al Baroului Hunedoara și membru în Consiliul de Administrație al ApaProd Deva, firma din subordinea Consiliului Județean Hunedoara – împreună cu soția lui Oxana a fost încheiat un contract de întreținere, dar prin care s-a transmis doar nuda proprietate, urmând ca proprietatea propriu zisă să se asigure doar după decesul acestora. În casa acestora a fost înființat un cămin pentru vârstnici, dar care funcționa fără autorizațiile necesare, după cum au descoperit organele abilitate, iar de cei doi soți ar fi uitat să mai aibă grijă, după cum au reclamat aceștia.
Așa cum arată pozele și înregistrările video, bătrânii ar fi fost ținuți în condiții deplorabile, iar despre întreținerea soților Ionescu, aceștia spun că nimic din ce s-a promis nu s-a făcut.
În tot acest timp, familia extinsă a avocatului s-a mutat în casa din Gothatea și a pus stăpânire pe toate imobilele, inclusiv pe bucătăria celor doi soți și pe curtea generoasă. Mai mult, fără acordul proprietarilor de drept, soții Roncioiu au adus o echipă care să sape niște șanțuri și o fosă septică, deși exista una amenajată și care avea toate avizele necesare și care trebuia doar vidanjată. Paradoxal, după lucrarea executată chiar de cei de la Apa Prod Deva, din echipă făcând parte și nepotul președintelui Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, Cosmin Roncioiu, care era la acel moment Decanul Baroului de Avocați Hunedoara, a ajuns în Consiliul de Administrație al operatorului de apă și canalizare și acolo a rămas!
Problemele s-au exacerbat în momentul în care soții Ionescu au aflat cu stupoare că toate bunurile lor sunt sub sechestru și asta pe fondul datoriilor de miliarde de lei acumulate de soții Roncioiu! Spun că l-au confruntat pe avocat, dar rezultatul a fost că într-o singură noapte toți bătrânii au fost urcați în două mașini și mutați la Băcia, lăsând în urmă doar un bilet.
Imobilele, care timp de aproximativ 17 ani au funcționat și ca pensiune, au rămas într-o stare deplorabilă, arată imaginile fără echivoc prezentate de păgubiți, fiind nevoie de multe lucrări de reparații și renovare, precum înlocuirea tuturor obiectelor sanitare și a mobilierului.
Pentru denunțarea contractului de întreținere, cei doi soți au formulat acțiune în instanță.
În tot acest timp, ”lezat” probabil în afaceri, avocatul Roncioiu le cerea acestora 30.000 de euro cu titlu de despăgubiri, dar instanța a respins cererea lui!
Carmen COSMAN – PREDA
