Nu doar testarea cunoștințelor într-un cadru competițional ale elevilor hunedoreni își propune Concursul de matematică ”Aurelia Arimescu”, organizat de Centrul Județean de Excelență Hunedoara în cadrul Proiectului „ÎN CĂUTAREA VIITORILOR OLIMPICI”, ci și onorarea numelui unui profesor hunedorean de excepție – Aurelia Arimescu, precum și descoperirea elevilor cu talent şi înclinaţie spre matematică, în care poate fi cultivat spiritul olimpic. Competiția s-a bucurat de un larg succes în rândul elevilor din întregul județ.
Reprezentanții Centrului Județean de Excelență Hunedoara și-au propus să reconstruiască spiritul olimpiadelor școlare de matematică pornind de la bază, respectiv de la clasele premergătoare ciclului olimpic, respectiv clasa a IV-a. , dar și să descopere elevii cu potențial în această disciplină și să îi stimuleze, prin crearea unui climat competițional de calitate.
Grație unui proiect atent fundamentat, CJEX a obținut o finanțare din partea Consiliului Local Deva pentru organizarea și promovarea Concursului de matematică ”Aurelia Arimescu”, ediția a III-a, 2024 și a încheiat parteneriate cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara și colegiile naționale din județ, în vederea bunei organizări a acestui concurs de matematică, fiecare având un rol bine determinat.
”În cadrul proiectului, cadrele didactice au avut doar rol de coordonator. Concursul a fost bazat pe metode moderne de educare, respectiv:
– mentorat – cei experimentați îi învață pe cei la început de drum (cadrele didactice au consiliat elevii de liceu voluntari care au organizat concursul, evaluarea si premierea)
– peer-learning – elevii mai mari îi învață și îi ghidează pe cei mai mici și, împreună, învață să se organizeze, să fie responsabili, să se aprecieze reciproc, să se automotiveze (elevii mari sunt olimpici cu performanțe deosebite și au avut oportunitatea de a povesti experiențele pe care le-au avut în urma activității la CEX – cum ar fi cunoașterea unui premiat Nobel pentru Chimie, munca și activitatea care au stat în spatele obținerii Premiului I la Olimpiada Națională de Romana, participarea în Elveția la o săptamana de cercetare în domeniul Fizicii, participarea la târgul pentru tineri talentați în Robotică desfășurat în Barcelona, etc)”, a explicat Cristina Vlad, directorul Centrului Județean de Excelență Hunedoara, instituția care a coordonat întregul proiect.
La finalul competiției, au fost acordate nu mai puțin de 45 de premii si mențiuni pentru elevii care au obținut cele mai bune rezultate, dar și 5 premii speciale de încurajare a elevilor care provin din zone defavorizate.
Concursul, adresat elevilor de clasa a IV-a, s-a desfășurat în perioada mai – iunie 2024 sub forma unei probe scrise, susținute în format fizic, după cum urmează: pentru zona Deva la Colegiul Naţional ”Decebal” Deva, pentru zona Petroșani la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Petroșani, pentru zona Hunedoara la Colegiul Tehnic „Matei Corvin” Hunedoara, iar pentru zona Orăștie la Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu” Orăștie.
Carmen COSMAN – PREDA