Grupul de firme Heidelberg Materials, cu sediul central în Germania, ar putea demufa firmele lui Laurențiu Nistor din afacerile bănoase cu fabrica de ciment de la Chișcădaga. Sunt informații care vorbesc despre faptul că patronatul societății s-ar fi sesizat ca urmare a apariției unor articole de presă în care am prezentat pe larg cum firmele lui Nistor căpușează reputata companie, afacerile fiind coapte nu peste graniță, așa cum i-ar plăcea lui Nistor să se creadă, ci direct în cuptoarele hunedorene.
Mai mult decât atât, președintele PSD al Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, este pe cale să târască numele Heidelberg Materials – lider mondial pe piața de agregate și un important jucător în domeniul cimentului, betonului și al altor activități conexe – într-un scandal internațional, prin transformarea județului în incineratorul de gunoaie al Europei și asta pe plămânii hunedorenilor!
Fabrica de ciment Chișcădaga s-a privatizat prin 1997 (iar în 2000 a intrat în posesia HeidelberCement), pe vremea în care primar la Șoimuș era chiar Nistor. Era în postura de a lua direct decizii care i-au sprijinit mai apoi și afacerile personale. În acea perioadă, după cum scria presa vremii și, mai apoi, au descris chiar documentele oficiale ale autorităților, administrația locală a decis că fabrica trebuie să plătească taxe și impozite mai mici. ”Facilitatea” a fost descoperită inclusiv de Curtea de Conturi, dar numai după vreo 15 ani, după ce oaia a fost mâncată de lup. Prejudiciul creat comunității prin această practică a fost calculat la circa 120 de miliarde de lei, dar cu trecerea anilor fapta s-a prescris.
Laurențiu Nistor știa bine această fabrică. A lucrat aici până la Revoluție, așa că nu i-a fost greu să se cațere pe potențialul acesteia. Avea și oameni în interior. Chiar și cu putere de decizie. Unul dintre ei este Mircea Bobora, cel pe care l-a sprijinit să ajungă președinte al Consiliului Județean Hunedoara în vechiul mandat. Prin el controla și Chișcădaga și Consiliul Județean.
Ulterior și-a mufat bine firmele pe care le deține, direct sau prin interpuși, la afacerile cu fabrica de ciment. De exemplu închiriază și repară utilaje. Pe bani grei. Dividendele încasate dovedesc fără echivoc acest lucru.
Acum vrea să transforme județul Hunedoara și fabrica de ciment de la Chișcădaga în incineratorul de gunoi al Europei, pe plămânii hunedorenilor.
Reamintim că oficialii Consiliului Județean Hunedoara, instituție condusă de Laurențiu Nistor, a aprobat un proiect inițiat chiar de Nistor prin care se alocă suma de 100.000 de lei pentru realizarea studiului pentru determinarea compoziției deșeurilor în vederea stabilirii posibilităților de reducere de la depozitare a deșeurilor prin coincinerare în fabricile de ciment”. Practic, gunoiul din deponeu ar urma să ajungă în fabrica de ciment de la Chișcădaga, unde să fie ars, alături de alte deșeuri care intră pe porțile societății. Firma care îl realizează este un mai vechi partener al celor din Asociație și al Consiliului Județean, o firmă din Ploiești. A fost semnat și un protocol între Consiliul Județean Hunedoara și societatea privată, cu clauze ferme.
În tot acest timp, în urmă cu aproximativ 4 ani, reputatul post de televiziune francez France 24 atrăgea atenția asupra faptului că România s-a transformat în coșul de gunoi al Europei, locul în care sunt incinerate mii de tone de deșeuri toxice. Iar prima oprire a jurnaliștilor francezi a fost exact la Chișcădaga, fabrica de unde Laurențiu Nistor scoate miliarde de lei pe persoană fizică!
Carmen COSMAN – PREDA
