Investitorii de la Mintia sunt la un pas de a demara construcția noii centrale electrice, după ce au obținut autorizația de mediu, ultimul pas către autorizația de construire.
Momentul este deosebit de important, la fel ca și investiția în noua centrală electrică de la Mintia, în valoare de peste un miliard de euro!
Emiterea autorizației de mediu a impus o procedură transfrontalieră cu Serbia și Ungaria, dar cele două țări nu au ridicat obiecțiuni, astfel că România a putut emite autorizația de mediu. Documentul oficial a fost înmânat astăzi la sediul Agenției de Protecție a Mediului Hunedoara, în prezența prefectului Doris Visirin și a fostului prefect de Hunedoara, Călin Petru Marian, cel care a urmărit îndeaproape implementarea contractului și a acordat tot sprijinul instituțional acestei importante investiții, în limitele atribuțiilor conferite de lege.
”Având în vedere că este cea mai mare investiție și este un moment deosebit de important și pentru județul Hunedoara și pentru întreaga țară, este îmbucurător faptul că procedurile au decurs fără niciun fel de probleme și am ajuns la acest moment”, a precizat prefectul județului Hunedoara, Doris Visirin.
După construirea capacităților de producție trebuie emisă și autorizația integrată de mediu, care va permite funcționarea acestui obiectiv major, a precizat Georgeta Barabaș, directorul APM Hunedoara.
”Este o zi istorică pentru România, pentru județul Hunedoara și pentru compania Mass. Este un pas mic pentru realizarea lucrărilor, dar în același timp este un salt mare pentru demararea construcției. Mulțumesc tuturor autorităților locale și naționale”, a declarat și Karim Dalawer, directorul tehnic al investitorului Mass Global Energy Rom.
La sfârșitul lunii mai prima turbină va ajunge în județul Hunedoara și, cel mai probabil, tot atunci vom vorbi și despre turnarea primei cărămizi la viitoarea construcție.
”Felicit compania Mass Global Energy. Am început împreună și se observă o trasabilitate foarte bună în ceea ce privește demersul guvernamental. Mulțumesc Agenției de Mediu și doamnei director Barabaș. Important este că am pus ceva în loc și este cea mai mare investiție a României în ultimii 30 de ani, în valoare de 1,1 miliarde de euro, care va da siguranța energetică mai ales în această zonă de vest a României”, a declarat fostul prefect de Hunedoara, Călin Petru Marian, prezent la acest important eveniment.
Noua capacitate energetică trebuie să fie finalizată până în data de 31 decembrie 2026. Aflată în conservare încă din anul 2021, din cauză că nu îndeplinea cerințele de mediu, Termocentrala Mintia a fost valorificată la 100% din valoarea sa de piaţă, respectiv echivalentul în lei a sumei de 91.236.832,87 euro.
Carmen COSMAN – PREDA