La inițiativa prefectului județului Hunedoara, Călin Petru Marian, Ziua Instituției Prefectului a fost marcată prin proiectul destinat tinerilor hunedoreni – Ziua Porților Deschise, dornici să înțeleagă activitatea administrației publice și să se familiarizeze cu principalele atribuții instituționale și cu modul de funcționare al compartimentelor de specialitate din cadrul Instituției Prefectului, precum și cu procesul de organizare și desfășurare a scrutinului electoral.
Ziua Porților Deschise, proiectul derulat în colaborare cu reprezentanții Consiliului Județean al Elevilor Hunedoara, a avut loc astăzi, cu vizita tinerilor la sediul Instituției Prefectului, urmată de participarea la ședința de instruire a primarilor și secretarilor generali ai unităților administrativ-teritoriale cu privire la organizarea și desfășurarea în bune condiții a alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European și a alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2024.
Cu această ocazie, tinerii au dobândit cunoștințe despre procesul de organizare și desfășurare a scrutinului electoral și au adresat întrebări directe reprezentantului Direcției județene a Autorității Electorale Permanente.
Călin Petru Marian, prefectul județului Hunedoara: “Încă de la preluarea mandatului, mi-am dorit să formăm un parteneriat deschis cu tinerii hunedoreni, iar prin proiectele pe care le-am derulat împreună, am reușit să îi aducem mai aproape de administrația publică și i-am încurajat să își dezvolte simțul civic, atât de necesar României moderne. Generația tânără reprezintă viitorul și cred că alături de ei, prin schimbul constant de opinii și înțelegerea aspirațiilor generației pe care o reprezintă, contribuim la progresul societății în care trăim. Astăzi, reprezentanții Consiliului Județean al Elevilor au avut ocazia să participe la o ședință de instruire a personalului avizat pentru organizarea alegerilor din data de 9 iunie 2024 și au avut posibilitatea să înțeleagă cum se desfășoară scrutinul electoral și să interacționeze direct cu reprezentanții instituțiilor publice. Este rolul nostru să deschidem ușile instituțiilor publice în fața celor tineri și să îi stimulăm să se implice activ în viața civică. Le mulțumesc reprezentanților Consiliului Județean al Elevilor că au dat curs inițiativelor organizate sub egida Instituției Prefectului – Județul Hunedoara, dar și funcționarilor publici prezenți în sală, care au răspuns aplicat tuturor întrebărilor venite din partea tinerilor.”.