Adrian Zvâncă s-a reîntors în marea familie liberală

Adrian Zvâncă s-a reîntors în marea familie liberală hunedoreană, începând de vineri. Și-a dorit să se alăture actualei echipe din conducerea PNL Hunedoara și să contribuie la proiectele și inițiativele acestora de dezvoltare a județului Hunedoara.
Cu ferme convingeri liberale, Adrian Zvâncă este om de afaceri și, totodată, consilier județean și spune că alături de președintele PNL Hunedoara, deputatul Vetuța Stănescu, de Călin Petru Marian – candidatul PNL la Președinția Consiliului Județean Hunedoara, precum și de puternica echipă liberală hunedoreană dorește să se implice, în continuare, activ, pentru a da viitor acestui județ.
Adrian Zvâncă este membru al Organizației PNL Petroșani și va candida pe lista de consilieri județeni.
”Doresc să mă implic în continuare în dezvoltarea municipiului Petroșani și a județului Hunedoara și, alături de echipa PNL Hunedoara, să putem să reclădim viitorul locuitorilor din acest județ. PNL Hunedoara este a doua mea familie, oameni hotărâți alături de care mă regăsesc și cu care știu că pot forma o echipă pe termen lung, pentru binele hunedorenilor pe care îi reprezentăm”, a declarat Adrian Zvâncă – PNL Petroșani.
Deputatul Vetuța Stănescu, președintele PNL Filiala Hunedoara, a salutat revenirea în rândul partidului a lui Adrian Zvâncă.
”Îl știu pe Adrian Zvâncă de mulți ani. Este un om hotărât, cu multe idei îndrăznețe, cu planuri ambițioase, care luptă pentru binele oamenilor. Mă bucură reîntoarcerea lui ”acasă”, în mijlocul nostru, al liberalilor hunedoreni, și am convingerea că, alături de el și de ceilalți oameni care cred în valorile liberale, putem reclădi la Petroșani o organizație puternică, bazată pe onestitate, oameni pentru oameni”, a precizat deputatul Vetuța Stănescu, președintele PNL Hunedoara.
(PNL Hunedoara)