Când administrația conlucrează cu reprezentanții comunității locale, lucrurile bune nu doar că se întâmplă, ci sunt și gândite și aplicate în beneficiul oamenilor.
Așa s-a întâmplat la Blăjeni, comuna cu aproximativ 1000 de locuitori, unde, printr-un un parteneriat încheiat între administrația publică locală condusă de primarul Horia Flavius Jurcă și liderii comunității, a fost organizată o acțiune medicală, menită să vină în sprijinul localnicilor.
”Este o acțiune făcută în primul rând cu membrii comunității din Blăjeni. Scopul acesteia a fost testarea sănătății oamenilor, mai ales a celor mai în vârstă, cărora le este destul de greu să ajungă în centrele medicale din județ. Ne bucurăm că au răspuns într-un număr atât de mare. Sperăm să repetăm astfel de acțiuni cât mai des”, a declarat primarul comunei Blăjeni, Horia Flavius Jurcă.
Alături de locuitorii din Blăjeni, dar și de administrația publică locală s-a aflat și prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian. Acesta , și-a exprimat convingerea că autoritățile publice locale pot fi sprijinite mai mult pentru realizarea unor acțiuni sau investiții care să vină în sprijinul oamenilor.
”Pentru noi, cei care locuim în oraș, accesul la asistență medicală este o chestiune de rutină, dar pentru locuitorii din comunele montane, aceasta este adesea o provocare. Această acțiune medicală este un pas esențial pentru îmbunătățirea calității vieții locuitorilor comunei Blăjeni. Oamenii de aici au nevoie de suport și de posibilitatea de a beneficia de servicii medicale, fără a fi nevoiți să parcurgă distanțe mari sau să facă eforturi financiare considerabile. Prin implicarea primarului și a echipei sale, se demonstrează că este posibil să se aducă îmbunătățiri semnificative în viața oamenilor din zonele rurale, cu un impact pozitiv direct asupra sănătății și bunăstării lor, iar genul acesta de acțiuni vor fi desfășurate cu regularitate”, a spus Călin Petru Marian, prefectul județului Hunedoara.
Carmen COSMAN – PREDA