Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi, a transmis astăzi un memoriu către ministrul Educației, Ligia Deca, prin care îi solictă să revină asupra deciziei prin care se interzic cursurile after school din ciclul primar.
Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a solicitat reanalizarea Ordinului nr. 3015/ 2024, publicat în Monitorul Oficial la începutul acestui an, prin care se interzice învățătorilor să mai deruleze programul after school.
“Practic, prin această prevedere legală, dascălii nu mai au voie să deruleze activități de pregătire suplimentară contra-cost pentru elevii ”la care este încadrat în anul școlar în curs”. Prin meditații se înțelege orice fel de activitate de pregătire suplimentară plătită pentru elevii de la clasa/clasele la care este încadrat personalul didactic de predare. Ordinul de ministru a început deja să producă efecte, iar părinții mi-au solicitat sprijinul. Astfel, orele de curs la clasele primare se finalizează la 12.00 și efectiv sunt foarte multe situații în care nu are cine să îi ia pe copii de la școală sau să stea cu ei acasă, pentru că părinții sunt la lucru!”, atrage atenția primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi.
Acesta a explicat că aproximativ 80% dintre părinți au optat pentru after school, în cazul copiilor lor, tocmai pe considerentul că aceștia sunt supravegheați, mănâncă și își fac temele într-un cadru organizat, sigur, chiar la clasele și cu dascălii lor.
“Avem părinți și din alte localități ale Văii Jiului care au optat pentru școli din Petroșani tocmai pentru că aici există atfer school. Sunt oameni care lucrează, nu pot primi ajutor din partea familiei extinse, și acest serviciu educațional de tip after school este unica soluție pentru ei. Sunt de părere că nicio lege și nicio persoană nu poate interzice unui dascăl să decidă asupra timpului său liber, cum la fel nimeni nu poate interzice unui părinte să opteze pentru dascălii sau serviciile școlare oferite de aceștia atunci când vine vorba de educația copilului său Administrația publică locală de la Petroșani nu percepe niciun leu chirie dascălilor care organizează after school în sediile instituțiilor de învățământ, tocmai pentru că părinții să suporte cel mai mic cost posibil. Toată lumea trebuie să înțeleagă că after school-ul nu este un moft, ci reprezintă o necesitate și sper că acest memoriu transmis în atenția dnei ministru Ligia Deca va avea efectul scontat!
Îi mulțumesc dnei senator Lucica Dina Muntean care s-a alăturat demersului meu și a anunțat că va face o interpelare parlamentară în acest sens!”, a mai spus edilul.
Carmen COSMAN-PREDA
