Cea mai suculentă bârfă de astăzi vine, cum altfel, din mediul politic și îl are în centru pe un mare ”grangure”, băgător de seamă, trompetă și pupător de inele ale șefilor lui politici și administrativi.
Pentru a urca pe ceea ce crede el că înseamnă scară socială, care să îi aducă bani în buzunarele tot mai largi, gurile rele spun că nu ar fi ezitat să își scoată la înaintare propria nevastă, care era chelneriță, în timp ce el se hlizea și îi lingușea pe toți cei care puteau să constituie chiar și o mini-trambulină. Practic, ar fi împins-o pe biata femeie în așternuturile celor care l-ar fi putut ajuta să își atingă scopurile, caracterizarea lui fiind fără niciun dubiu cea a parvenitului cu orice preț! Sintagma scopul scuză mijloacele l-a însoțit de fapt mereu și nu a ezitat să sară dintr-o barcă politică în alta și chiar să muște mâna care l-a susținut financiar în facultate.
Ajuns acum la vârsta a doua, personajul nostru nu-și mai folosește nevasta în așternuturi, rezolvă el toate treburile murdare, pentru că știe că astfel îi sunt alimentate conturile. Că altfel de unde bani pentru toate plăcerile vieții? Iar femeia poate în sfârșit să răsufle ușurată și s-a liniștit suufletește, angajată la firma propriului fiu, plantat tot de personajul nostru într-un loc de muncă bine plătit.
Acum, așa spun gurile rele, care cunosc personajul de ani de zile și care au asistat la toate momentele ”cărățării” lui în toate funcțiile publice.