Județe la stăpân. Hunedoara, sub jugul dictatorial al lui Laurențiu Nistor

Printr-o nefericită conjunctură, în anul 2020, județul Hunedoara a ajuns sub jugul dictatorial al lui Laurențiu Nistor, fostul colaborator al Securității, sub numele conspirativ ”Nistorescu Lucan”, pictat pe pereții bisericii din Șoimuș unde a fost primar din partea PSD (sub toate denumirile pe care le-a avut acest partid inventat de Ion Iliescu).

Laurențiu Nistor este politicianul care, prin atitudinea și comportamentul său de zi cu zi demonstrează că s-ar fi potrivit perfect în rolul de președinte de CAP, fiind total neadaptat cerințelor minimale ale unui regim democratic.

A reușit să ducă la rang de artă chiar și vechiul dicton: ”Cine nu este cu noi, este împotriva noastră”, înconjurat fiind de ”yes-mani” a căror singură grijă este, probabil, să îi susure în ureche, în fiecare dimineață, cât de deștept și priceput este în ale administrației. Priceput este, fără doar și poate, raportat la evoluția firmelor pe care le administrează direct sau prin interpuși. Nu însă și administrarea județului, pe care îl conduce ”pe persoană fizică”, o zonă denumită tot mai des ”Teleormanul Ardealului”, din cauza gradului mare de depopulare și al sărăciei în care se află din ce în ce mai mulți oameni.

Laurențiu Nistor s-a născut în anul 1951 și și-a început cariera politică în 1990 când a devenit primar al comunei Șoimuș. A trecut mai întâi pe la securitate, fiind recrutat, în perioada 1970 – 1971, sub numele conspirativ de ”Nistorescu Lucan”, pentru acoperirea informativă a barajului de la CTE Mintia (aspect certificat de CNSAS!).

După 1990, devenit un nou ”om nou”, s-a înscris în partidul inventat de Ion Iliescu și a devenit primar la Șoimuș, funcție pe care a deținut-o până în 2008. În ultimul mandat de primar, la 53 de ani, reușește să obțină diploma de inginer în Dealul Institutului, la Universitatea Petroșani, iar 4 ani mai târziu finalizează și un master în Administrație Publică, la Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” Arad.

Cu atâtea specializări profesionale, fostul maistru realizează că funcția de primar îi este prea mică și ajunge, tot pe listele PSD, în Parlamentul României.

În 2020 decide că s-ar putea retrage direct pe scaunul ținut cald în fruntea Consiliului Județean de Mircea Bobora, omul său de paie prin intermediul căruia, până atunci, a controlat administrația județeană. Pe Bobora și Nistor i-au legat nu doar relațiile de partid, ci și cele de afaceri, de notorietate fiind contractele profitabile ale lui Nistor cu firma la care a fost director Bobora înainte de a ajunge în administrația județeană.

Problema este că, deși pozează într-un antreprenor de succes, fiind acționar la mai multe firme cu profit de milioane de lei, Laurențiu Nistor a pus jugul dictatorial pe județul Hunedoara. Consideră Consiliul Județean Hunedoara drept propria tarla, administrată, atunci când el nu poate, nu are timp sau e în concediu, de ”vechilul” Costel Avram, portavocea președintelui, pe care tare ar mai vrea Nistor să îl multiplice în fiecare locuitor al județului Hunedoara, să poată să-i pocnească, la propriu, peste mână atunci când deschid gura fără să li se dea voie.

Foto: gddhd.ro
Foto: gddhd.ro

Ca atare, Nistor dispune discreționar de banii noștri și împarte locuitorii județului pe categorii: cu sau fără carnet roșu, de social – democrat pur sânge. Drumurile au carnet de partid, alocările bugetare au carnet de partid, obiectivele investiționale au carnet de partid.

Nimic nu mișcă fără știrea lui, iar cei care îndrăznesc ”să i se opună” sunt supuși linșajului, direct sau prin apropiați ai lui, obedienți ”până la moarte”. Sau până la schimbarea lui din funcție, când vor trece ”la alt stăpân”. Că doar Avram era considerat și portavocea lui Mircea Moloț pe vremea în care acesta conducea administrația publică județeană.

Dar asta este o altă poveste, o altă filă tristă din ”Județe la stăpân”.

Carmen COSMAN – PREDA

(P.S. Am îndrăznit să parafrazez titlul celebrei emisiuni de la Pro TV, pentru că, din păcate, descrie fidel situația județului Hunedoara!)