Sistem modern de iluminat public, scos la licitație de Primăria Petroșani

Primăria municipiului Petroșani a scos la licitație proiectul care vizează creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public în Municipiul Petroșani.

Un proiect estimat la peste 4,1 milioane de lei pentru care ofertele pot fi depuse până în data de 20 decembrie.

Sistemul de iluminat public din municipiul Petroșani va fi complet modernizat grație unui proiect implementat de Primăria Municipiului Petroșani printr-un program investițional finanțat prin Administrația Fondului de Mediu.

Proiectul scos la licitație de municipalitate include demontarea aparatelor de iluminat existente și a elementelor conexe a acestora , montarea pe stâlpii existenți a aparatelor de iluminat cu surse LED (aparate împărțite pe clase de iluminat) și a elementelor conexe (brațe de prindere, cleme, cablu de alimentare, etc.), implementarea unui sistem inteligent de management și control prin telegestiune pentru monitorizarea și controlul centralizat al aparatelor de iluminat.

”Prin implementarea acestui program, factura la energie electrică va scădea considerabil, în timp ce eficiența va fi mult mai mare, iar sistemul de iluminat public existent va fi extins. Astfel, se vor monta 1339 de aparate de iluminat stradale noi, cu aproape 200 în plus față de vechile corpuri de iluminat public, în timp ce consumul și costurile se vor reduce cu aproape 80%. Obiectivul general al proiectului este modernizarea sistemului de iluminat public, prin implementarea de soluții ecologice, în spiritul eficienței energetice”,a precizat primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob – Ridzi.

Carmen COSMAN – PREDA